Codrea îl suspectează pe Marian Iancu că a îngropat-o intenționat pe Poli!** „Vin acasă, dar să plece conducerea”

Redactor:
Radu Faur
Codrea îl suspectează pe Marian Iancu că a îngropat-o intenționat pe Poli!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă ajungeam în Banat cu o zi mai târziu, nu-l prindeam. A doua
zi ar fi plecat spre Siena. Am avut noroc și am fost acolo exact în
ziua liberă, dintre cantonamente, pe care Paul Codrea a ales s-o
petreacă în Timișoara natală.

„O apă, vă rog!”. Paul Codrea comandă, chelnerița
îi zâmbește, după care se îndreaptă spre bar. Ne așezăm. Suntem la
o sută de metri de „Pești”, fântâna arteziană lângă care suporterii
Timișoarei se adună după marile victorii. Se uită involuntar de pe
terasa la care suntem spre jeturile de apă și începe, bineînțeles,
cu Timișoara: „Tot ce s-a întâmplat cu retrogradarea asta
pentru acea divizare făcută de Marian Iancu mie îmi sună foarte
bizar! Se știa cu multă vreme înainte ce riscă Timișoara dacă are
probleme cu dosarul de licență, dar totuși Iancu nu și-a luat
măsuri. Parcă a vrut să iasă așa! Ciudat! Foarte suspect”
.
Internaționalul îl consideră pe actualul patron singurul vinovat de
situația violeților, iar atunci când vorbește despre Iancu,
ridurile de expresie de pe frunte se accentuează într-o sugestivă
încruntare. „Suporterii spun că e vorba de un blestem? Nu
cred. Există lucruri concrete întâmplate. Nu poți invoca ghinionul
sau vreun blestem. E clar că e vinovat Marian
Iancu…”
.

Niciodată
la Steaua

Ne ridicăm de la terasă și plecăm într-o plimbare spre fântână și
apoi spre teatru. Odată cu pașii vin și concluziile:
„Autoritățile locale ar trebui să preia total echipa, nu
doar să dea niște bani. Eu văd viitorul Timișoarei cu fostele
glorii ale acestei echipe. Și eu aș lăsa Italia și aș veni să joc
aici. Nu ar conta salariul sau că echipa e în Liga a II-a. Doar să
am alături oameni ca Rotariu, Bătrânu, Timofte sau
Contra…”
. E apoi surprinzător de concret și decis în
păreri: „Dacă mâine aș fi liber de contract și aș avea
oferte de la Timișoara, Dinamo și Steaua, aș alege Timișoara!
Apropo de Steaua. Acolo chiar nu m-aș duce, pentru că nu are nicio
valoare contractul. Azi semnezi și în trei luni primești un șut în
dos…”
. Ne despărțim tot lângă „Pești”, cu o strângere de
mână și un angajament: „Când se întorc fostele glorii și se
schimbă patronul, vin și eu la Poli”
.


10
ani a adunat Paul Codrea în fotbalul italian

Rapid cred că va lua campionatul în România. S-a
mișcat repede și cu transferurile, iar revenirea lui Răzvan Lucescu
e un mare atu

Paul Codrea, fotbalist Siena

Mă bucur că a revenit Victor Pițurcă la națională.
Cu Răzvan Lucescu m-am înțeles bine, deși nu am priceput de ce s-au
întrerupt brusc convocările mele

Paul Codrea, fotbalist Siena


RIVALITATE

Întotdeauna anti-București

Într-un mod ciudat, timișorenii nu sunt neapărat supărați că echipa
nu a avut șansa să joace în preliminariile Ligii Campionilor. Se
concentrează mai mult pe viitor și vorbesc cu ambiție despre ce va
fi și despre o revanșă în fața Bucureștiului. „Noi suntem
altceva! Noi suntem bănățeni! E mare diferență și de civilizație,
și de tot între noi și București. Poli a mai avut parte în trecut
de astfel de mizerii care au venit din ce numiți voi Capitală.
Mereu însă s-a întors și a arătat că aici e altceva. Uitați‑vă în
jur! Chiar nu vedeți un altfel de oraș decât Bucureștiul? Ceva
diferit!
„, ne-a spus apăsat unul dintre fanii lui Poli,
care a refuzat însă să-și dea numele!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×